miercuri, 27 noiembrie 2013

Mi-e dor de mine

Mi-e dor de blogul meu, insa nu mai pot scrie despre copii, cresterea lor, despre etape si dureri de cap. Pentru ca scriu oricum zilnic despre asta prin alte parti. Si uite asa ma apuca lehamitea cand vine vorba despre scris aici. Si, apoi, mai e si treaba cu expunerea, cu tot ce inseamna viata personala, desi aleg si selectez ce public, tot apar judecati de valoare, ridicaturi din spranceana sau comentarii tampite. M-am gandit sa imi curat blogul, sa il las simplu, alb, cu pereti simpli, cu postari micute si razlete, despre mine. Despre reconstructie. Adica, sa ne reconstruim amandoi, eu pe el, eu pe mine. Pentru ca asta e etapa prin care trec: e vremea mea, vremea cand tre sa adun bucatica cu bucatica din Delia si sa ma reasez pentru urmatorii ani. Suna egoist, dar asa si vreau sa fie, numai despre mine. Cred ca 2014 asta voi afla: cum si ce sunt. Cine sunt, stiu deja:).
Am avut un an greu, cel putin pana in septembrie, cu munca multa, cu energii dispersate, cu oameni noi sau de care m-am despartit, cu greutati psihice si cu un cordon ombilical taiat un pic mai tarziu. Insa imi place ca ma recompun si incep sa inteleg care imi e rolul pe lumea asta. Si-mi propun sa invat sa fiu o femeie mai buna. Intai pentru mine, apoi pentru cei din jurul meu.